Păşind cu gingăşie în cruda-mi tinereţe
De-un dor adânc cuprinsă, am căutat iubirea,
Dar nu ştiam că-n lume sunt mii şi mii de feţe
Ce-ascund necruţătoare, în spate, amăgirea.

Şi-am alergat adesea să aflu împlinire,
Să-mi umplu golul tainic, să scap de el odată,
Dar nu ştiam atuncea că pân’ la fericire
E-o cale de durere, cu lacrimi presărată.

Gustând amaru-i rece şi falsa ei privire,
Am regretat văzându-mi greşita alergare
Şi-am înţeles pe urmă că dragoste, iubire,
Nu poate să existe în lumea trecătoare.

Dar tocmai când decisesem ca să-mi sfârșesc căutarea,
M-a întâlnit deodată un prinţ cu ochi de stele
Şi fără să-mi vorbească, luându-mi întristarea,
Privi cu bunătate spre temerile mele.

El m-a luat de mână şi mi-a-ntărit fiinţa
Mi-a pus pe buze zâmbet şi-n inimă cântare,
M-a învăţat iubirea, nădejdea şi credinţa,
Şi mi-a sădit în suflet o pace-atât de mare!

Iubirea Lui senină, măreaţă, minunată,
M-a copleşit cu funii de har şi mângâieri
Şi-n bucurie sfântă schimbata-mi viaţa toată
Născând în mine ţelul eternei primăveri.

De-atunci El mi-e iubitul şi n-am să-L las vreodată,
Căci altă fericire nu pot să mai găsesc,
El mi-a umplut tot golul cu slava Lui bogată,
De-aceea totdeauna pe El am să-L iubesc.

19 ian. 2011